ultima carte poștală
poezie [ ]
acum optzeci de ani

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de nicolae tomescu [inocentiu ]

| |


avea cartea poștală
pe genunchi
și gândul dus departe
voia să scrie
despre frământările
ce-l cuprindeau
cu gândul la măcelul
ce se apropia
despre îngrijorarea
pentru soarta lor
a celor dragi
să le dea sfaturi
ca un soț și părinte ce era
dar nu scria
peticul de carton galben
era prea mic,
n-ar fi încăput pe el toate acestea
a scris doar caligrafic și mare
eu sunt bine
ai grije de tine
și de cel mic
ca de ochii din cap
***
bucură-te mamă
ți-am spus eu că
în curând ne va scrie
au râs și s-au bucurat
dar iată în cutie
mai era o scrisoare

începu s-o citească
ochii i se împăienjeniră
abia putu să-și înăbușe
un strigăt de disperare
vru să spună
nu-l vom mai vedea vreodată
dar oftă
și deocamdată
tăcu